";
       
Rugăciunea - de la datorie la încântare
de J.I, Packer 
       
  Rugăciunea este o activitate.

 
 

      J.I. Packer și Carolyn Nystrom afirmă că rugăciunea este atât o datorie, cât și o încântare. Fiecare ucenic al lui Cristos trebuie să persevereze în această practică esențială, dar, în același timp, să considere rugăciunea un privilegiu și o bucurie. Atunci când începem să ne rugăm, de obicei lipsește bucuria, dar urmarea acestor sfaturi practice ne ajută să ajungem la intimitate cu Tatăl ceresc.

      Rugăciunea este esența existenței creștine și implică emoții, convingeri, valori, speranțe și temeri, certitudini și incertitudini, cunoaștere și ignoranță. Paradoxul ar fi că, deși rugăciunea este, indiscutabil, normală, necesară și naturală pentru toți creștinii, în practică se dovedește permanent faptul că este departe de a fi o călătorie lină pe un ocean liniștit. De la Geneza până la Apocalipsa, Biblia abundă în porunci și în încurajări, alături de narațiuni despre oameni care au știut cum să se roage și care ne-au lăsat modele de urmat și de aplicat. Iar Noul Testament ne învață foarte multe despre rugăciune, marii noștri învățători fiind Isus, Pavel, Petru sau Iacov. Sensul este că trebuie să folosim rugăciunea nu ca pe o formulă, ci ca pe un model.

 
 
      Toate lucrurile sunt clare și evidente, dar, cu toate acestea noi ne zbatem, și nu doar pentru a ne face timp de rugăciune sau pentru a găsi un loc potrivit. Gândurile ne rătăcesc, inimile care au ars de dorința de a se ruga îngheață imediat ce începem să ne rugăm. Am crezut că știm ce avem să-I spunem lui Dumnezeu, dar mintea noastră își pierde concentrarea și încheiem printr-o tăcere stânjenitoare.

      Ceea ce dorim noi este să fim ajutați să ne rugăm eficient, cu autenticitate și integritate, cu o concentrare plină de reverență, aici și acum. Unde găsim un astfel de ajutor? Rugăciunile bune reprezintă atât o datorie, cât și o desfătare, dar deseori noi trebuie să începem să ne rugăm din sentimentul datoriei. Pe măsură ce crește cunoașterea noastră despre rugăciune și o practicăm tot mai mult, Dumnezeu va sfinți eforturile noastre și vom începe să simțim o adevărată delectare în rugăciune.

 
 
 
 

Doriți să citiți un capitol din carte? Click aici!                
Doriți să comandați cartea? Click aici!    (26 lei, 314 pagini, format A5).
Pentru comenzi în Statele Unite sau Canada Click aici!

 
 
 
 
Despre autori 
 

J.I. Packer a fost profesor de teologie la Regent College din Vancouver. De asemenea, a fost editor la revista Christianity Today și autorul a numeroase cărți, dintre care în limba română a apărut Cunoașterea lui Dumnezeu.

Carolyn Nystrom este scriitoare și locuiește lână Chicago. A scris peste șaptezeci de cărți și studii biblice și a fost editor general a seriei Christian Classic Bible Study.

 
 
 
  Alte titluri pe tematica viață creștină: 
 
 
 
   
 
 
 
powered by netconcept.ro