";
       
de Gordon T. Smith 
       
 

      Credincioșii protestanți sunt bine cunoscuți pentru sublinierea necesității convertirii personale, dar ce putem spune despre viața după convertire? După ce am fost declarați sfinți de către Dumnezeu?

Sfințenia este o temă ce apare practic la orice adunare a creștinilor. Se discută, se propun soluții, se dau îndemnuri după îndemnuri să fim tot mai sfinți. Uneori se abuzează de acest concept, prin apelarea la pedepsele lui Dumnezeu, dacă nu reușim. În unele biserici sfințenia este definită prin expresia „mai mult“. Un credincios este cu atât mai sfânt cu cât se roagă, postește, citește Scriptura și mărturisește „mai mult“

      Se simte o mare nevoie de a avea o teologie completă despre viața creștină de la începutul la sfârșitul ei și despre mijloacele formării spirituale și ale transformării. În cartea Chemați să fie sfinți Gordon T. Smith se bazează pe preocuparea vieții sale legată de acest subiect și, astfel, ne poate oferi o prezentare semnificativă și teologică a ceea ce înseamnă să participi la viața lui Dumnezeu.

 
 


      Este o lucrare atât profundă, cât și practică, având o teologică trinitară a sfințeniei care se referă atât la justificarea, cât și la sfințirea noastră, la comuniunea noastră cu Isus și cu Tatăl. Smith arată de ce și cum sunt chemații creștinii să devină oameni înțelepți, cu o muncă onestă și necesară, cum pot iubi și cum pot fi plini de bucurie prin ordonarea afecțiunilor.

      Deoarece sfințenia înseamnă călătoria noastre cu Dumnezeu pe acest pământ, cartea lui Smith este un ajutor și un ghid potrivit pentru această călătorie. Creștinii de orice factură ar fi ei, vor înțelege ce înseamnă " să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos" (Efeseni, 4:15)

 
 
 
 

Citește un capitol din carte! Click aici!                 Spune și prietenilor tăi:

Pentru a comanda cartea click aici!    (28 lei, 296 pagini, format A5).

 
 
 
 

Ce spun alții despre această carte?

 
 

     Cartea Chemati să fie sfinti, scrisă de profesorul Gordon T. Smith, este o chemare la maturitate creștină ce se adresează întregii comunităti crestine – atât tinerilor, cât și celor de vârstă mijlocie si celor în vârstă. Autorul realizează o teologie comprehensivă a vietii crestine dintr-o perspectivă biblică si răspunde la cele mai semnificative întrebări legate de începutul, scopul si mijloacele maturizării crestine, precum si de rezultatul final al maturizării crestine. Printr-un studiu remarcabil, autorul ne invită la a trăi ”viata nouă în Hristos” ca rezultat al participării dinamice la viata lui Isus Hristos. Cartea reprezintă o resursă importantă pentru bisericile creștine care doresc să ia în serios chemarea la maturizare si transformare spirituală ca ucenici ai lui Hristos
           Daniel Maris     rector, Institutul Teologic Baptist Bucuresti

     Cresterea în asemănarea cu Hristos sau procesul maturizării crestine este o preocupare majoră si permanentă a tuturor crestinilor. În Chemati să fie sfinti, Gordon Smith ne oferă, dintr-o perspectivă biblică si teologică evanghelică, o incursiune remarcabilă în dinamica si procesul sfinteniei, al unei vieti autentice „în Hristos.” Este o carte cu un solid argument biblic si teologic dar si una practică, arătând modurile în care sfintenia se manifestă în viata credinciosilor prin întelepciune, muncă onestă si prin dragoste pentru cei din jur. Într-adevăr, aceasta este si una din contributiile semnificative ale cărtii, si anume faptul că procesul sfintirii crestine ne este prezentat nu doar ca o realitate spirituală, privată, ci ca proces ce cuprinde întreaga existentă umană, elaborând, de exemplu, pe sfintenia vocatională sau cea socială. Cartea este scrisă de un lider evanghelic recunoscut pe plan mondial, un autor care a reflectat îndelung si a publicat multe lucrări în acest domeniu. Chemati să fie sfinti reprezintă o resursă esentială pentru toti cei care caută să trăiască o viată sfântă, vrednică de Evanghelia lui Hristos. Sunt deosebit de bucuros că această carte apare acum si în limba română, o recomand cu căldură.
           Corneliu Constantineanu     Institutul Teologic Penticostal Bucuresti
 
 
 
 
Despre autor 
 

Gordon T. Smith este președintele Ambrose University and Seminary din Calgary, Canada, unde este și profesor de Teologie Sistematică și Spirituală. El este pastor ordinat în Christian and Missionary Alliance și profesor asociat la Regent College din Vancouver. Autor a mai multor cărți printre care A începe bine, Curaj și chemare, Vocea lui Isus, Ascultându-L pe Dumnezeu când avem de luat hotărâri și Călăuzirea spirituală, Gordon T. Smith a vizitat România de mai multe ori, susținând conferințe la institute teologice din București.

 
 
 
  Alte titluri utile în lucrarea de formare de ucenici: